joi, 24 februarie 2011

Buddha Bar

joi, 10 februarie 2011

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

marți, 25 ianuarie 2011

Tratarea depresiei de după sărbători

Ouăle de prepeliţă şi decoctul de ierburi ne redau energia.

Sărbătorile de iarnă au trecut parcă prea repede şi trebuie să ne întoarcem la serviciu. Pe lângă fluctuaţiile de temperatură şi presiune atmosferică, trebuie să facem faţă şi urmărilor alimentaţiei excesiv de bogate în grăsimi şi ale "sedentarismului", duşmani aprigi ai sănătăţii noastre. Terapiile naturiste, lipsite de efecte adverse, ne ajută să învingem apatia şi să ne recâştigăm tonusul.


Oul de prepeliţă, atât de bogat în substanţe hrănitoare, ne ajută să depăşim cu succes orice perioadă solicitantă. Fitonutriţionistul Eugen Giurgiu ne recomandă ca după sărbători să începem o cură cu ouă de prepeliţă crude, pentru a ne recăpăta optimismul şi vigoarea. Este vorba de cura cea mai simplă: în prima dimineaţă vom consuma un ou, a doua zi două ouă etc.

Din a şasea zi de tratament, vom consuma câte cinci ouă, timp de 10 zile. Apoi, după o pauză de o săptămână, cura va continua astfel: cinci zile cu câte cinci ouă, iar din ziua a şasea cantitatea descreşte la patru ouă, apoi la trei şi în ultima zi mâncăm un ou. Pe lângă efectul revigorant, imunitatea organismului cunoaşte o îmbunătăţire evidentă.


Lăptişorul de matcă alungă anxietatea


Totdeauna, spun specialiştii, după mese îmbelşugate, urmate de perioade de lucru solicitante, o cură cu acest produs al stupului are efecte benefice asupra organismului. Timp de o lună, se înghite câte o linguriţă de lăptişor, înaintea meselor principale. După şapte zile, stările neplăcute dispar, însă terapia trebuie continuată timp de 30 de zile.


Decoctul de ierburi elimină toxinele


Amestecăm câte o linguriţă de busuioc, păpădie, brusture, ghimbir şi coada şoricelului. Acestea vor fi puse la fiert împreună cu patru căni de apă, timp de 10 minute. Luăm vasul de pe foc şi adăugăm două linguriţe de urzică şi una de sunătoare. Vom lăsa decoctul acoperit 10 minute, apoi îl strecurăm.

Această cantitate se bea, porţionat, de-a lungul zilei, iar cura trebuie urmată trei-patru săptămâni. Pe lângă efectul revigorant, acest decoct contribuie la eliminarea toxinelor acumulate şi la creşterea puterii de concentrare. Salata de crudităţi, preparată din ţelină, morcovi, mere, pere şi asezonată cu o linguriţă de busuioc şi miere, combate apatia. Efectul se datorează vitaminelor şi mineralelor prezente în compoziţia crudităţilor, dar şi busuiocului.


Extractul de portocale, energizant


Extractul de portocale şi-a căpătat de ceva vreme renumele de energizant. El este recomandat atât în perioadele de epuizare, cât şi în anotimpul rece, după mesele copioase din timpul sărbătorilor de iarnă. Pentru prepararea extractului, vom pune înt-un vas de sticlă cojile de la opt portocale, bine spălate şi mărunţite. Peste ele, adăugăm 500 ml ţuică de casă, cât mai slabă.

După 10 zile de macerare, strecurăm lichidul şi-l amestecăm cu 2 litri de vin negru şi 500 mg de miere. Extractul obţinut va fi pus în sticle colorate, pe care le depozităm într-un loc răcoros. Înaintea meselor principale, se îngurgitează câte o linguriţă, timp de trei-patru săptămâni.

Ce trebuie să eliminăm din dieta noastră

Mezelurile şi lactatele cu un procent mare de grăsime
Alcoolul, tutunul, cafeaua concentrată şi preparatele cu frişcă
Murăturile sărate
Ouăle de raţă şi gâscă
Ciupercile preparate cu maioneză

vineri, 21 ianuarie 2011

joi, 13 ianuarie 2011

duminică, 2 ianuarie 2011